Plecarea în Sicilia a fost o decizie spontană (prima decizie spontană de călătorie din viața mea). Trecusem printr-o perioadă mai dificilă, o despărțire, o mutare acasă la mama, eram debusolată și dornică de evadare. Asta se întâmpla într-o vreme în care îmi era groază de ideea de a pleca așa pur și simplu undeva plus că nu cumpărasem în viața mea un bilet de avion. Adică în teorie aș fi plecat, în practică mi-era teamă. Și fix ăsta e cuvântul. Teama de a călători. Am avut un vis într-o noapte (visez filmic uneori) foarte complex și colorat a cărui acțiune se petrecea într-un loc cu apă limpede și un vulcan care erupea. Eu și un grup de oameni apropiați trebuia să plecăm cumva de acolo iar în jurul nostru localnicii erau foarte chill și nu dădeau semne cum că s-ar grăbi undeva. Stăteau la mese și beau cafea iar eu nu înțelegeam cum de nu se agită și găsisem un microbuz pe care nu știu cum îl transformasem în barcă și urma să plecăm pe mare până nu ne înghițea lava.
Terapeuta mea a râs și mi-a zis ”Parcă mi-ai descris Sicilia. Îți recomand să o vizitezi cândva”. Și uite-așa am ajuns eu acasă de la psiholog și i-am zis mamei (care este cea mai bună prietenă a mea și cel mai mișto om pe care îl cunosc, din canapeaua căreia vă scriu acum fiindcă în perioadele aglomerate în care mă simt obosită vin și stau câteva nopți la mama ca să îmi încarc bateriile): ”Plecăm în Sicilia! Vrei?”. Mama Lena e și ea un om călător. A fost balerină și a făcut turnee în toată lumea asta mare. Atâta doar că nici ea nu e obișnuită cu ideea de a-ți organiza un drum singur. Cu toate astea a zis ”Hai să o facem!”. M-am codit vreo săptămână până m-am hotărât să cumpăr biletele de avion. Știam doar de Wizzair de la un prieten dar toată treaba asta cu intrat, căutat, comandat, băgat cifre de pe card, golit card, check in, bagaje de cală sau nu, taxe suplimentare…AAAAAAAA!!!!! Greu e începutul, amuzant când privești în urmă. A durat jumătate de oră să iau biletele (durează mult mai puțin dar am citit de 20 de ori toate detaliile înainte să dau click) și am făcut check in online. E simplu de tot și practic site-ul îți spune în pași ce ai de făcut.
Anyway, iau biletele, îmi fac curaj și îi scriu unei prietene din Catania pe care nu o văzusem de când eram eu copil și o rog să mă ajute cu niște sfaturi (și ne-a ajutat cu mult mai mult de la faptul că ne-a dus și adus de la aeroport și până la faptul că ne-a invitat la masă și ne-a facut caracatiță și am povestit povești de teatru de când lumea și pământul), fac rezervare pe Booking.com la cazare și gata. De la Constanța până la aeroport am luat o mașină de transport aeroport, eu, mama și o doamnă cu doi pisoi simpatici care nu au stat în cușcă ci la noi în brațe tot drumul.
Despre mine și mama Lena trebuie să știți un lucru. Indiferent de cât de stresate sau nesigure suntem în anumite momente din viețile noastre, suntem haioase și ne distrăm excelent împreună. Am râs în aeroport într-una. Mamei îi e cam târșă de avioane (că se uită la ”Dezastre în aer” pe Discovery) și ca să ne distragem atenția ne-am amuzat de orice ne-a ieșit în drum. Pe de altă parte, când mă stresez eu și mă ciufuțesc știe să detensioneze atmosfera cu calm și liniște. E cel mai bun partener al meu de călătorie, motiv pentru care am hotărât ca o dată pe an, indiferent de contextele vieții, să plecăm undeva doar noi două. Până acum ne-a ieșit.
De la aeroportul din Catania ne-a cules prietena noastră care stă în Sicilia de mulți ani și pe care ne-am bucurat să o vedem. Ne-a ajutat enorm cu mersul până la cazare și discutat cu cei de acolo (m-am descurcat și singură ulterior dar până s-a conectat creierul meu la limba italiană a durat vreo zi). Am luat un studio micuț cu etaj și bucătărie și deși pe site era 40 de euro pe noapte ne-au făcut reducere la fața locului și am plătit doar 32. Nu am negociat, au făcut-o pur și simplu fiindcă am stat aproape o săptămână. Am avut o curte interioară unde erau toate apartamentele astea micuțe și unde mama s-a simțit ca la ea acasă. A spălat curtea în fiecare zi (o uda că să se răcorească), a udat ulcelele cu busuioc, știam cine și unde stă cazat (când stai într-un loc mai mult de 3 zile începi să te simți stăpân pe proprietate și mai aveam și studioul din capătul curții cât să avem vizibilitate la tot ce mișcă. Boieri la noi pe plantație am fost).
Cazarea foarte aproape de centrul istoric și de Piazza Duomo. Am mers mult pe jos ”prin cartier”. Fiindcă ne place să căscăm gura la tot felul de lucruri neinteresante pentru turiști, ne-am împărțim zilele în 3 părți: dimineața plecam să vizităm alte localități sau puncte turistice, la prânz, dacă nu am fost în altă parte, ne întorceam la cazare, mama gătea sau citea sau făcea rebus în curte iar eu dormeam sau citeam la rândul meu, iar după amiaza ieșeam la plimbare sau la cumpărături în împrejurimi.
Așa am găsit de exemplu o școală de dans în cartier, unde niște fetițe făceau balet și noi am căscat ochii pe geam, Piazza dei Libri unde erau amenajate băncuțe din paleți colorați și unde se făcea proiecție de film în aer liber, pe Antonio și căruciorul lui cu gelato și granita, magazinul cu mărgele de la indieni, alimentara cu produse ardelenești din spatele unei pizzerii și piațeta cu bodegă dintre cazare și piața de pește unde se adunau în fiecare dimineață și seară un grup de moșuleți care jucau cărți, beau espresso și râdeau colorat. Unul dintre ei fuma trabuc și avea o voce răgușită și aș fi putut să jur că a jucat în ceva filme cu mafioți…deși în Sicilia dacă ai aer de mafiot probabil că și ești unul :)) Îmi erau dragi tare fiindcă după câteva zile de trecut pe acolo și zâmbit tâmp la ei am început să ne salutăm, așa ca între vecini.
Două zile le-am dedicat Taorminei și Siracuzei, care sunt absolut superbe. O zi ne-am plimbat prin centrul vechi al Cataniei și am luat un bus dintr-ăla descoperit și am dat o tură prin Catania și până la Aci Castello și Isola dei Ciclopi. O zi am petrecut-o la prietena noastră și am mîncat la ea acasă, specific sicilian, paste bune și fructe de mare.
În una din zile s-au cazat în studioul de lângă al nostru, doi suedezi. Asta e o poveste simpatică. Eu eram la etajul meu, în pat și moțăiam. Mama era în curte. La un moment dat aud niște voci și mama vorbea într-o engleză confuză drept pentru care m-a strigat să cobor și să gestionez situația. Zice ”hai că sunt doi băieți frumoși la ușă și nu știu ce mă întreabă”. Ce nu mă așteptam eu să fie așa frumoși, dar de pe fața lor am priceput că nu se așteptau ei să coboare zâna creolă, ciufulită și cu cracii goi de la etaj să le dea indicații pe hartă după ce mama Lena, salvatoarea, le-a deschis conserva de mâncare cu cuțitul de vânătoare și le-a dat și tirbușon pentru sticla de vin (pe care am băut-o mai târziu împreună). Am făcut cunoștință, le-am răspuns la întrebări și fiecare a ieșit să mănânce pe veranda lui. Mi-a pierit și somn și tot. Acuma dacă nu ne-am tot zâmbit eu și ‘ăl mai mare dintre ei, toată masa (flirtul cu suedezi este foarte diferit de cel cu ăștia balcanici ai noștri. Nici nu-ți dai seama dacă e flirt sau dacă sunt doar amabili). Până spre seară când mama s-a făcut că are treabă, fratele mai mic (și mai chipeș de altfel) a intrat la ei în cameră și între două ocheade și trei zâmbete nu știu cum am ajuns la masa lor și ne-am împrietenit. Cu ei am băut prima oară vin de migdale și am ieșit în centrul Cataniei să vedem cum e viața de noapte. Eu (cel mai ”spontan” om din lume și mare ”iubitor” de cluburi și muzică dată tare) și doi străini blonzi, noaptea, în Catania, la băut :)) Cel mai tânăr avea 21 de ani. Cel mai mare avea 33 și era profesor de chitară și de suedeză în Stockholm. Noi am stat cuminți la masă și am băut bere cât timp fratele lui se bucura de aerul mediteraneean și dispărea de la o terasă la alta în căutare de gagici. Recunosc că am avut primul meu crush de călătorie când din vorbă în vorbă am descoperit, eu și suedezul meu blond cu ochi albaștri, de 33 de ani, cântăreț la chitară, că suntem amândoi și scriitori și amândoi avem cărți scrise pe a căror copertă apare un orologiu. Din jurnalul mamei citesc acum: ”Arina a plecat pe la 23 cu ei (suedezii) în oraș. S-au întors la 2-3. Bravo!” :))))
Tot în Catania m-am bucurat de niște băieți care cântau la chitară. Mulți artiși stradali în zonă. Îi iubesc atunci când îi întâlnesc. Cândva mi-aș dori să scriu o carte care să se cheme ”Jurnalul unui artist stradal” și să împărtășesc poveștile celor pe care îi cunosc în călătoriile mele. 
Poate cel mai simpatic artist de stradă din Catania a fost câinele ăsta mare și molcom care stătea cuminte pe păturica lui. M-au întristat în schimb africanii care fac comerț (ilegal) și care sunt veniți la fel de ilegal aici. Sunt oameni îngândurați și triști care își vând marfa pe stradă și care au reacții agresive dacă îndrepți apartul foto în direcția lor, fie că faci poza sau doar te uiți prin album.
Înghețata delicioasă. Peștele proaspăt. Pizza am mîncat la Taormina dar nu m-a dat pe spate. Atunci am și decis să nu dau banii pe mâncat la terase pentru turiști. Știu și eu de acasă cum funcționează treaba asta, de-aia și scriu articole despre locuri bune de mâncat la mine acasă. Or mai fi și alții ca mine care preferă să mănânce mult mai bun și mai ieftin dar nu știe unde că nu sunt din zonă (oricând sunteți în Constanța și aveți nevoie de un sfat, feel free to ask. Voi fi bucuroasă să vă ghidez). În Sicilia, în afară de gelato pe care l-am mâncat zilnic la aceeași gelaterie de cartier, mult, foarte bun și ieftin, am gătit la cazare. Am scris despre asta aici
Una peste alta am apreciat lentoarea sicilienilor. Lipsa lor de alergătură. Orele de siestă respectate de fiecare dată. Între 13 și 17 totul se închide în oraș. Oamenii merg acasă să mănânce cu familia și să se odihnească. La prânz este atât de cald încât ți se lipesc șlapii de piatra vulcanică cu care e pavat pe jos. Într-una din zile am decis să ne avântăm în plin soare prin cartier. L-am numit atunci ”la noi aici în Ferentari”.
Dacă dimineața și seara vezi strălucirea, istoria, clădirile-muzeu, forfota și ritmul orașului, la orele prânzului pe străzi ai numai căldură și mizerie. Tarabele piețelor lasă în urmă cartoane, pungi, resturi de legume, peste tot e amețitor de cald și singurii oameni de pe stradă sunt câțiva africani rătăciți care sunt obișnuiți cu soarele arzător și pe care îi protejează nivelul mare de melatonină din piele. Cumva însă, spre seară toate astea dispar. Nu știu unde. Dar nu mai vezi mizeria. A fost un mister pentru mine cine și dacă vine să facă ordine și curățenie pe străzi sau dacă e doar schimbarea mea de percepție. Oricum ar fi, face parte din farmecul Siciliei. Nicăieri nu am resimțit mai tare ca aici diferența asta uriașă de imagine și spirit. I-am simțit familiari, prieteni, deschiși, vorbăreți, intrusivi, ciufuți și prietenoși în același timp. Ca mătușa aia de la țară care te cicălește mereu și mereu îți vine să o iei în brațe, iar ea zâmbește pe sub mustață și îți mai pune o porție mare de tocană cu multă dragoste în timp ce bodogăne că ar fi trebuit până acum să te măriți și să faci copii.
Rucsac-cu-hamac 